[image name=line]
Tare bine spunea un intelept ca toti suntem turisti prin viata. Diferenta e ca unii au harti mai bune. Sa incerc sa comprim in cateva articole experienta mea de peste 5 ani de "scormonitor" de oferte si tarife tentante, e exact cum ai vrea sa cuprinzi istoria Imperiului Roman intr-o brosura.
Saptamana trecuta
iti povesteam cum functioneaza serviciul Skyscanner. Daca nu ai citit articolul, iti recomand sa o faci, tocmai pentru a intelege mai usor "lectia" de astazi.
Cu harta in fata
Daca n-ai lucrat intr-o viata anterioara la curtea vreunui rege, observand stelele si optimizand rutele comerciale, sau nu cunosti mai bine geografia Irlandei decat pe cea a Romaniei, afla ca (aproape) orice cautare trebuie sa inceapa cu un "uitat" pe harta. Da, da. Nu e rusine. O fac si eu mai de fiecare data.
Pentru ca trebuie sa vezi ce variante ai. Si o sa iti dau un mic exemplu. Ai treaba la
Bratislava, capitala Slovaciei. Desi pare greu de crezut, pe/de pe acest aeroport
aterizeaza si decoleaza 10-12 curse pe zi. Foarte putin pentru o capitala UE. Si pe
Baneasa se vanzoleau mai multe avioane. Dar harta iti arata ca la numai
60 de kilometri de aeroportul din Bratislava este
Viena. Iar spre
Viena ai zboruri directe din Romania. Deci are rost sa zbori cu escala pe nu stiu unde prin vestul Europei? As zice ca nu.
Tabelele de sosiri si plecari din aeroport
Cum traim intr-o perioada ultra digitalizata, orice aeroport are
pagina de internet. Multe dintre ele au si aplicatii pentru telefon sau tableta. Deci e o chestiune de cel mult 2-3 minute ca sa afli ce companii aterizeaza pe aeroportul respectiv.
Bun. O sa ma intrebi "si la ce imi trebuie mie sa stiu ce curse aterizeaza pe aeroportul X?". In primul rand pentru a-ti face o idee asupra
combinatiilor de curse pe care poti sa le faci. In al doilea rand pentru a afla daca vreo
companie low-cost nu are cumva baza pe aeroportul respectiv (curse catre numeroase destinatii, operate de compania respectiva de pe acel aeroport).
O sa aleg ca studiu de caz ruta
Bucuresti - Tenerife, luna ianuarie. La o simpla cautare pe
Skyscanner, obtin un pret de
1533 RON (345 euro). Plecare si retur in a doua perioada a lui ianuarie 2015. Combinatie de
TAROM cu
Air Europa, cu escala in Madrid.
Eu zic ca putem sa gasim ceva mai ieftin. In
Tenerife sunt 2 aeroporturi internationale:
Tenerife Nord (TFN) si Sud (TFS). Analizand sosirile de pe cele doua aeroporturi, desprind cateva concuzii:
- pe TFN opereaza Ryanair, Vueling (low-costul Iberia) si Iberia - cam singura companie de linie care m-ar putea interesa (nu am ce face cu Finnair - escala la Helsinki)
- pe TFS opereaza mult mai multe companii - din nou Vueling si Ryanair, AF, Austrian, chiar si TAROM pe timp de vara.
Deja sunt putin mai informat. Daca vreau combinatie de
low-costuri, atunci cred ca drumul prin
Spania ar fi cel mai indicat. Prin
Barcelona, nu prin Madrid, pentru ca biletele din Bucuresti sunt mai ieftine catre prima destinatie.
Si revenim la
Skyscanner, pentru a afla care sunt cele mai ieftine curse dus-intors, din
Tenerife. Voi bifa la caseta de plecari
Tenerife (Oricare), ca sa nu ma limitez numai la aeroportul din sud sau la cel din nord.
Si ce credeam initial, iata ca se adevereste. Cu
Ryanair "evadezi" cel mai ieftin de pe insula, spre Barcelona. Atunci hai pe site la
Ryanair sa vedem ce gasim, cu plecare din Barcelona, pentru ca venim dinspre Romania.
Apoi trebuie sa adaugam si segmentul
Bucuresti-Barcelona. Am cautat atat la
Wizz Air, cat si la
Blue Air, iar preturile sunt apropiate - undeva pe la
100-110 euro pentru un drum dus-intors, doar cu bagaj de mana.
TOTAL: 498 RON + 55,20 euro = 743 RON (168 euro) si o noapte (10 ore) de stat in
Barcelona sau de dormit in aeroport. Oricum, mult mai bine decat sa dai
345 euro - cat gasisem initial.
La aceasta suma poti sa mai adaugi
bagaje de cala:
- 113 RON / segment la Wizz Air (32 kg)
- 15 euro / segment la Ryanair (15 kg)
Si cu bagaje, pretul total nu trece de
1100 RON (248 euro).
Concluzii si cateva precizari
Cand vrei sa mergi intr-o anumita destinatie, sunt zeci de combinatii de luat in calcul si un numar infinit de variante posibile. Ce te opreste sa ajungi la Oslo cu escala in Atena si in Barcelona?
Eu am incercat in acest articol sa-ti propun un rationament. Nu am pretentia ca e cel mai bun. Important e sa stii care sunt criteriile tale de alegere. Vrei comfort si putine batai de cap in planificare, atunci alegi o companie de linie. Esti flexibil, urmaresti tarifele cele mai bune, atunci poti merge pe diverse alaturari de avioane, trenuri, transferuri.
E foarte important sa stii si daca ai bagaj de cala. Fara valiza, companiile low-cost pot fi o optiune foarte buna. Dar daca zbori cu o escala, ai deja 4 segmente. La
15-20 euro bagajul/segment, inseamna ca avantajul low-costului fata de companiile de linie se reduce cu
60-80 de euro.
* Foto header: © Ffang |
Dreamstime.com -
Signpost And Buildings Photo
Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!