Quantcast
Channel: Mihai Jurca » Slider
Viewing all 357 articles
Browse latest View live

Prognoza meteo 1-7 septembrie. Luni si marti se incalzeste, apoi incep ploile

$
0
0
prognoza-meteo-vreme-romica-jurca-97
[image name=line]
Luna august s-a incheiat cu vreme frumoasa. Nopti si mai ales dimineti racoroase, zile insorite si foarte placute din punct de vedere termic. Luni si marti, temperatura va creste, pana la valori de 30...32 de grade, dupa amiaza. Marti se va intensifica vantul, cu deosebire in jumatatea de sud a tarii si la munte, iar din a doua parte a zilei, vor fi averse si descarcari electrice in zona Carpatilor de Curbura, partea continentala a Dobrogei si in Delta, in sudul Moldovei, dealurile Munteniei si cea mai mare parte a Carpatilor Meridionali. In noaptea de marti/miercuri, astfel de manifestari vor fi si in Transilvania, restul Moldovei si a zonelor montane, iar miercuri in toate regiunile. Joi, ploile vor fi pe arii extinse in jumatatea de vest a tarii, iar din cea de est se vor restrange ca arie si mare parte vor inceta. Vor fi si cantitati de apa mai insemnate, posibilitati de grindina si trecator de vijelii. In aceste conditii, de mai multa nebulozitate si ploi, valorile termice diurne vor marca o scadere, insa nu accentuata. Responsabile de schimbarile de vreme din aceasta saptamana, sunt formatiuni noroase, de origine mediteraneana, care, in cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, vor determina ploi frecvente si abundente, si peste 100...120 l/mp in mai putin de 24 de ore. Componenta de circulatie din altitudine va favoriza avansul lor si spre tara noastra, desi cele mai multe vor ramane la sud si la vest de Muntii Balcani, insa intensificarile de vant, dinspre intinderea de apa catre cea de uscat, vor favoriza aport de vapori de deasupra Marii Negre, care, la intalnirea Carpatilor Orientali si a dealurilor aferente, se vor transforma in nori de instabilitate. Si la Bucuresti, marti seara si miercuri, vor fi reprize de ploaie si descarcari electrice. Vantul insa se va intensifica mai devreme. La tarm de mare, vantul va fi intens, iar ca aspect vremea va fi frumoasa – marti, instabila miercuri si in primele ore ale zilei de joi, cand, probabilitatea de cantitati mari de apa, in intervale scurte de timp, de vijelii si chiar caderi de grindina, va fi foarte ridicata.   Text : Romica Jurca - meteorolog ANM

Viena sau Praga? O comparatie de bun simt intre cele doua capitale

$
0
0
comparatie-praga-viena
[image name=line]
Desi sunt aici, "peste gard" de Romania, am observat ca destul de putini amici cu care am discutat au ajuns si in Viena si in Praga. Bineinteles ca exclud de aici "nebunii", ca mine, care au pierdut sirul vizitelor in cele doua capitale. Asa ca m-am gandit ca ar fi util sa fac o scurta comparatie intre cele doua orase, exact asa cum am povesti seara la un pahar de voie buna. Si nu o sa intru in detalii legate de muzee, preturi, ponturi, etc.
  • Daca vrei un oras elegant, occidental, atunci mergi la Viena. Praga este un pic mai "latina", mai libertina. In plus, comunismul si-a pus amprenta asupra capitalei Cehiei.
  • Desi ambele orase sunt turistice prin definitie, Praga este mai aglomerata in special in zona centrala. Ai impresia ca orasul vechi a fost facut acum sute de ani pentru vizitatori, nu pentru localnici.
  • Daca esti amator de "centru vechi" atunci Praga e raspunsul. Desi are multe cladiri si palate vechi (istorice), Viena este mult mai contemporana, daca mi-e permisa exprimarea. Cu greu gasesti cateva stradute inguste, pavate cu piatra cubica si mucegai pe pereti.
  • Obiective turistice mai multe si incarcate de istorie sunt la Viena. Praga are un castel si alte cateva puncte care merita vizitate. Viena are in spate toata "logistica" unei foste capitale imperiale (de pe vremea habsburgilor).
saxofon-praga
  • In Praga o sa vezi mai multe grupuri de turisti tineri decat la Viena. Sa vezi cat de galagiosi sunt liceeni italieni.
  • La capitolul eleganta Viena sta cu mult mai bine decat Praga. Capitala Cehiei e mai simpla, mai bruta. Viena e ceva mai "sofisticata", mai domnoasa.
  • Viena e mai scumpa decat Praga, la aproape toate capitolele. Cu toate acestea nu sunt doua orase in care sa nu iti permiti sa iei masa in oras. Cu 10 euro esti jupan, daca nu esti foarte pretentios.
  • Nici la Viena, nici la Praga, nu zboara curse low-cost. Deci singurele variante fara escala, sunt companiile nationale TAROM, Czech Airlines si Austrian Airlines. Biletele spre Viena sunt totusi mai ieftine (pot porni, la promotie, de la 99 euro).
  • Aeroporturile sunt situate cam la 30 de minute de oras. Prefer Viena pentru trenurile care vin inspre centru. La Praga e pe baza de imbulzeala in autobuzul 119 care te duce la un capat de linie de metrou.
  • Cazarea este o idee mai scumpa la Viena. In extra-sezon, spre exemplu, la 3 stele in Praga, poti sta si cu 25-30 euro/camera dubla. La Viena e foarte greu sa gasesti ceva decent sub 45 euro/DBL.
  • Mancarea traditionala este cam la fel in ambele orase. Traiasca porcul si cartoful! Nu stiu ce faceau daca nu se inventau.
  • Prin Viena trece Dunarea. Praghezii au Valtava. Totusi, recomand capitala Cehiei pentru o plimbare romantica, cu vaporasul.
  • "Smecheria" e la ea acasa in zona centrala a Pragai. Mare atentie la taximetristi, hoti de buzunare si schimb valutar. Viena e mult mai safe din aceste puncte de vedere.
  • In Viena cumperi cu euro, la Praga iti trebuie coroane. Totusi exista magazine in Praga care accepta plata in euro, dar restul il primesti tot in coroane, la cursul magazinului.
  • Shopping mai bun se face in mod clar la Viena. Magazinele si brandurile sunt mult mai variate decat in Praga. Mall-uri au si unii si altii.
  • Reteaua de transport e mai buna la Viena. Dar nici Praga nu sta rau.
  • Daca iesi din zona centrala/istorica/turistica a Vienei, peisajul nu se schimba mult. La Praga mai apar blocuri comuniste si zone neingrijite. Avantaj clar pentru capitala Austriei.
  • Vremea e mai rece la Praga decat la Viena. In miez de vara poti avea supriza sa prinzi zile cu nori, vant, ploaie si 18 grade la Praga. La Viena, vremea e mult mai previzibila.
  * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Prognoza weekend 5-7 septembrie. De duminica revin maximele de 30-32 grade

$
0
0
prognoza-meteo-vreme-romica-jurca-98
[image name=line]
Ciclonul foarte activ, care a determinat ploi frecvente si abundente, in ultimele zile, in Peninsula Balcanica si Peninsula Italica, va persista in zona, in urmatoarea perioada de timp, unde va diminua ca intensitate si se va restrange ca arie. O foarte mica parte din sistemele sale noroase vor mai fi prezente deasupra regiunilor vestice, de sud-vest, iar joi si in cele de sud, ale tarii noastre, insa ploile vor deveni izolate si slabe cantitativ. Se va domoli si vantul, mai putin in Dobrogea, Baragan si sudul Moldovei, unde va continua sa bata, dar mai incet ca pana acum. In aceasta parte a tarii, intensificarile de vant, nu vor mai fi dinspre est - catre vest,  ci dinspre nord - spre sud, ceea ce presupune linistirea intinderii de apa a Marii Negre, dar si o usoara crestere de temperatura. La nivelul intregii tari, la acest sfarsit de saptamana, chiar si la inceputul saptamanii viitoare, vremea va fi in general frumoasa ; regimul termic relativ modest, dar placut. De duminica, cel mai probabil, in Muntenia, sudul Moldovei si partea continentala a Dobrogei, revin maximle de 30...32 de grade.   Text : Romica Jurca - meteorolog ANM

Ce avantaje si dezavantaje ai cand calatoresti cu companiile low-cost

$
0
0
aeroport-marseille
[image name=line]
De multe ori, ideile de articole imi vin cand mai stau de vorba cu amicii. Ma contraziceam saptamana trecuta cu cineva pe tema curselor low-cost. Interlocutorul meu spunea ca el nu zboara cu astfel de companii, din cauza faptului ca au avioane vechi si ca ... nu vrea sa moara. Replica mea instantanee: "cand s-a prabusit ultimul low-cost?". Nu mi-a raspuns. Nu mai stia nici el pesemne. Manat in lupta de aceasta contra, am zis ca ar fi bine sa pun pe doua coloane ce e bine si ce e rau la low-cost.  

Avantaje curse low-cost

  • Preturi mai mici decat la cursele de linie, in cele mai multe cazuri, pentru pretul efectiv al biletului (exceptand bagaje si catering la bord).
  • Desi pentru unii pare greu de crezut, multe companii low-cost au o flota tanara, tocmai pentru ca nu-si permit ca avioanele sa se strice des si sa stea la sol.
  • Multe oferte promotionale.
  • Cu low-costul poti zbura one-way mai ieftin decat la companiile de linie. Acestea din urma vand, de regula, bilete dus-intors. Iar daca vrei sa iei numai dus, poti plati chiar mai mult decat ai fi platit pentru un dus-intors.
  • Curse fara escala, si in orase unde companiile nationale nu ajung. Sau ajung cu costuri mari (ex. Malmo, Torino, Malaga).
  • In aeroporturile mici te deplasezi repede. Totusi pot fi timpi suplimentari de asteptare la controlul vamal.
  • Aeroporturile secundare sunt ideale pentru a-ti inchiria o masina si a te duce in zona de "countryside" (la tara), daca nu te calatoresti exclusiv pentru orasul respectiv.
 

Dezvantaje curse low-cost

  • Platesti pentru orice serviciu aditional pe durata zborului (mancare, bautura, scaune preferentiale).
  • Platesti pentru bagajul de cala. La unele companii si pentru bagajul de mana de dimensiuni mai mari.
  • Platesti excesul de bagaj la aeroport. Am observat ca de abia asteapta cei de la check-in si de la imbarcare sa nu-ti intre bagajul de mana in "cubul" de masurare pentru a te suprataxa.
  • Cursele low-cost zboara in general pe aeroporturi secundare, aflate la mai mare distanta de oras decat in cazul aeroporturilor principale pe care zboara companiile de linie.
  • Program limitat. Pe multe relatii, zborurile sunt doar de 2-3 ori pe saptamana, nu zilnic.
  • Zboruri sezoniere. Iarna, unele destinatii "de vara" ies din program.
  • Check-in online. Daca ai uitat sa-l faci din timp, vei plati extra pentru serviciul din aeroport.
  • Scaunele nu se rabateaza (nu se dau pe spate), tocmai pentru ca spatiile dintre scaune sunt mai mici, si in acest fel incap mai multe randuri de scaune.
  • Deoarece un avion poate face si 6 segmente intr-o zi (3 curse dus-intors), cursele sunt predispuse la intarzieri.
  • Pe timpul iernii, au prioritate la degivrare, pe aeroporturile mai mari cursele de linie, care platesc "mai bine". Asta inseamna ca poti avea din nou intarzieri.
  • Duty-free-uri micute si putine magazine in aeroporturile secundare.
  De calitatea factorului uman nu o sa discut. Am intalnit si cabin-crew de la companii de linie care sa nu fie foarte amabili. Deci asta tine de dispozitia fiecaruia in ziua aborului. Prima companie low-cost a fost Southwest Airlines, in 1971, iar prima companie care a oferit bilete ieftine transatlantice a fost Loftleiðir (companie islandeza) in 1973.   * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Simt ca nu ti-ar strica un city break gratuit la Munchen, in Germania

$
0
0
concurs-munchen-germania
[image name=line]
Cand eram pe bancile Facultatii de Marketing de la ASE, profesoara de tehnici promotionale ne spunea ca GRATIS este cuvantul care "vinde" cel mai bine in publicitate. Un fel de aprindere a becului in comportamentul pavlovian. Asadar si prin urmare:
  • Organizatia Germana pentru Turism si Lufthansa te invita sa participi GRATIS, in perioada 1 - 30 Septembrie 2014, la un concurs al carui premiu este o excursie de 3 zile (doua nopti) la Munchen, pentru doua persoane, cu transportul si cazarea asigurate.
  • Ca sa participi trebuie sa dai click pe butonul de CONCURS de mai jos.
concurs
  • Raspunzi la cele 5 intrebari. Unde nu cunosti raspunsul, te ajuti de butonul rosu cu “Daca nu stii raspunsul, click aici si vei afla”. E GRATIS. :P
  • Iti completezi datele de contact.
  • Apesi butonul TRIMITETI, aprinzi o lumanare la biserica si astepti sa castigi. Chestiunea cu lumanarea este facultativa. :P
munchen-germania * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Ce site-uri de rezervari hoteliere folosesc atunci cand plec in vacanta

$
0
0
hotel-stele
[image name=line]
Am scris de-a lungul timpului despre multe site-uri care ofera locuri de cazare pentru turisti. Unele sunt specializate in inchirierea de apartamente, altele incearca sa-i atraga pe cei pasionati de turismul rural. Sunt site-uri mai ieftine, altele mai scumpe. Drept urmare, iata lista paginilor care mi se par ca ofera cele mai bune locuri de cazare si sunt serioase (safe). Le folosesc si eu de fiecare data cand plec pe undeva. monte-carlo-palat-regal
  • Booking.com. Il cunoaste toata lumea, fiind cel mai folosit site de rezervari in Romania. Bine construit, ordonat, cu poze bune, numeroase comentarii, constituie un punct de pornire in procesul de rezervare. De multe ori, ofera cele mai bune preturi de pe piata. Eu intru mai intai pe Booking, ca sa imi fac o idee preliminara despre locurile unde as putea sta.
  • Hotels.com si Yeego.com fac acelasi lucru ca Booking-ul. Pe Hotels, la fiecare 10 nopti rezervate, a 11-a este gratuita, iar pe Yeego primesti 3% bonus din suma totala cheltuita. Aceasta suma se poate folosi la urmatoarea rezervare.
  • Tripadvisor.com. Parca nu m-am obisnuit cu ideea ca cei de la Tripadvisor au, pe langa excelentele review-uri postate de turisti despre orice loc de pe aceasta planeta, si serviciu de rezervari.
  • Trivago.com. Odata ce mi-am creionat un short-list cu hotelurile la care as putea sta, caut pe Trivago unde gasesc cel mai mic pret pentru hotelul respectiv. Trivago, care are si versiune in romana, este un fel de Google pentru hoteluri. Cauta pe 209 site-uri de rezervari (printre care si unele din cele enumerate mai sus) si imi ofera cele mai bune preturi pentru un anumit hotel.
  • Hotelscombined.com. Este o alternativa la Trivago.
  • Lastminute.com. Daca plec "din scurt", intru si pe acest site. Reducerile sunt de pana la 50% din pretul initial. In plus, pe Lastminute se gasesc si bilete de Eurostar (tren) sau intrari la SPA. Am scris acum ceva timp despre TOP SECRET HOTELS. Cum economisesti 35% din bani, stand la 4 sau 5 stele, un alt serviciu al Lastminute.
  • AirBnb.com. Daca vreau sa stau ca "acasa", apelez la acest site. Gazde din lumea intreaga ofera apartamente, garsoniere, rulote, etc, spre inchiriere. Preturile sunt mai bune decat la hotel si ai ocazia sa stai ca un localnic in orasul respectiv.
  • Wimdu.com. Aproape la fel ca AirBnb. Exista si 292 de proprietati din Romania inregistrate pe acest site.
  • Villas.com. Apartine de Booking.com, numai ca in loc de hoteluri, ofera spre inchiriere case de vacanta, vile, castele, etc. Mi se potriveste cand vreau sa merg "la tara".
  • Interhome.com. Tot un fel de Villas, specializat in inchirierea de case de vacanta. Cu 2000 de euro pe saptamana, iti iei o vila de 6-8 persoane, cu piscina, in Toscana, de sta mata-n coada. Cauta si cazari in Alpii elvetinei si austrieci. Sunt preturi bune.
  • Hostels.com. Nu il folosesc, pentru ca nu mi-a placut niciodata sa stau intr-un hostel. Dar este excelent pentru cei cu buget limitat - tineri in special.
  • Slh.com. SLH este prescurtarea de la Small Luxury Hotels of the World. Este evident, cred, faptul ca aici gasesti cazari "altfel", dar si preturi pe masura.
  • Hoteltonight.com. Ca sa te joci cu Hoteltonight trebuie sa iti instalezi aplicatia pe telefonul mobil. Pe acest site gasesti camere cu pret redus pentru noaptea care urmeaza. Ofertele intra in sistem dupa ora 9 AM (ora locala a orasului unde calatoresti).
  • Homeexchange.com. Daca vreau sa ma duc la un elvetian, iar elvetianul sa vina la mine. Am scris aici cum functioneaza.
  • Couchsurfing.com. Daca eram mai tanar si mai zvapaiat, poate ca alegeam sa ma duc la cineva "in vizita".
  * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Wizz Air lanseaza curse spre Stockholm, Pescara si Creta

$
0
0
wizz-air-avion
[image name=line]
Compania Wizz Air a anuntat astazi intr-o conferinta de presa ca va opera si pe aeroportul din Iasi. In plus, de anul viitor, Wizz Air va opera zboruri din Bucuresti catre Stockholm Skvasta, Pescara si Heraklion (Creta). Pentru cresterea capacitatii de transport, bazei de la Bucuresti ii va fi repartizata o noua aeronava de tip Airbus A320.   Bucuresti - Stockholm Skavsta
  • 2 zboruri pe saptamana din Bucuresti - luni si vineri
  • deschiderea rutei : 27 iulie 2015
  • preturi incepand de la 129 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  • aeroportul Skavsta este situat destul de departe de Stockholm - aproximativ 100 de kilometri
  Bucuresti - Pescara
  • 2 zboruri pe saptamana din Bucuresti - luni si vineri
  • deschiderea rutei : 27 iulie 2015
  • preturi incepand de la 99 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  • cursa ideala pentru cei care doresc sa mearga pe litoralul Adriaticii
  Bucuresti - Heraklion
  • 1 zbor pe saptamana din Bucuresti - sambata
  • deschiderea rutei : 20 iunie 2015
  • preturi incepand de la 229 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  • cursa ideala pentru cei care doresc sa mearga la plaja in Creta (Grecia); cursa este sezoniera
  Iasi - Treviso
  • 2 zboruri pe saptamana din Bucuresti - marti, sambata
  • deschiderea rutei : 20 decembrie 2014
  • preturi incepand de la 129 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  • cursa ideala pentru cei care doresc sa mearga la Venetia
  Iasi - Milano Bergamo
  • 3 zboruri pe saptamana din Bucuresti - marti, joi, sambata
  • deschiderea rutei : 31 martie 2015
  • preturi incepand de la 129 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  Iasi - Londra Luton
  • 2 zboruri pe saptamana din Bucuresti - miercuri, duminica
  • deschiderea rutei : 14 iunie 2015
  • preturi incepand de la 179 RON (un singur zbor, cu toate taxele incluse, cu bagaj mic de mana inclus)
  In plus, Wizz Air anunta cresterea numarului de zboruri pe cele mai populare rute, dupa cum urmeaza (o sa fac o scurta selectie):
  • Bucuresti - Barcelona, de la 5 la 7 zboruri pe saptamana
  • Bucuresti - Milano, de la 7 la 11 zboruri pe saptamana
  • Bucuresti - Bruxelles Charleroi, de la 7 la 11 zboruri pe saptamana
  • Bucuresti - Madrid, de la 7 la 10 zboruri pe saptamana
  • Bucuresti - Malaga, de la 2 la 3 zboruri pe saptamana
  * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Prognoza meteo 20-26 ianuarie. Vremea se raceste serios in special in Moldova

$
0
0
prognoza-meteo-vreme-romica-jurca-68
[image name=line]
In aceasta saptamana, in tara noastra, temperatura aerului va fi in scadere, treptata si aproape continua. Scaderea va fi mai accentuata in Moldova si zona Carpatilor Orientali, unde si maximele vor fi negative. Cel mai probabil, incepand de joi, in cursul diminetilor vor fi si sub -12…-14 grade, iar la amiaza -6…-7 grade. In aceasta parte a tarii, treptat vor predomina ninsorile, insa nu importante cantitativ. Va fi si vant, doar atat cat sa favorizeze producerea de polei, asa cum s-a intamplat si azi dimineata (luni, 20 ianuarie). Lapovite si ninsori isi vor face aparitia, in zilele viitoare, si in restul zonelor montane, mai ales in Carpatii Occidentali, trecator si in Maramures, in timp ce in celelalte regiuni vor fi ploi. Cele mai mari temperaturi raman in Banat, Crisana, Maramures, estul Baraganului si Dobrogea, luni pana la 13…16 grade, marti pana la 11….13 grade, iar miercuri astfel de valori sunt de asteptat in Oltenia, arealul lor fiind in restrangere joi, catre sudul Banatului, vestul si sud-vestul Olteniei. Sfarsitul de saptamana si inceputul saptamanii viitoare, pare a fi mai de iarna, cu mai multe ninsori si temperaturi diurne negative, foarte mici, chiar sub -8…-10 grade, tot in Moldova. La Bucuresti, valori termice negative, si ziua si noaptea, sunt posibile incepand de sambata, 25 ianuarie. Si pana atunci temperatura va fi in scadere, usoara si treptata, vor mai fi nori, ploi, dar si ceata.   Text : Romica Jurca - meteorolog ANM

Cine esti si ce cauti pe Mihaijurca.ro? Nu te iau la rost, te rog doar sa ma ajuti!

$
0
0
plaja-mamaia
[image name=line]
Salutare, salutare! Cu mandrie in suflet si cu elan muncitoresc va anunt ca al meu site - pentru ca nu imi place sa-i spun blog - a fost selectat de baietii de la Standout (cea mai mare agentie de comunicare pe bloguri si retele sociale) sa participe la Studiului de Audienta pe Bloguri 2014. Adica e un semnal ca munca depusa de mine este de calitate. Cu ce ma poti ajuta? Daca ai 5 minute (mai) libere, te rog sa completezi formularul de mai jos. Sunt raspunsuri gen test grila. Dupa 2 saptamani, rezultatele sunt centralizate si primesc informatii despre voi, cei care populati Mihaijurca.ro zi de zi, si va multumesc pentru asta! click-aici P.S. Bannerul este primit. Nu il faceam cu "click aici"! :P Studiul are 3 parti:
  • una despre blogul meu;
  • a doua despre bloguri in general;
  • a treia despre tine.
In concluzie, e un fel de "recensamant", pe care nu stiu daca mi l-as permite din banii mei. Ma inclin! :)

Coasta de Azur. Impresii si ponturi de calatorie din Cannes

$
0
0
grand-hotel-cannes
[image name=line]
Luxul poate imbraca felurile forme. De la obiecte vestimentare sau decorative poleite cu aur, scilipici si alte zorzoane care iti ataca violent retina, pana la hoteluri construite acum cateva zeci bune de ani, incarcate de istorie, cu pereti albi, cat sa reflecte soarele prietenos al Mediteranei, terase si restaurante de-a lungul unei sosele care se incapateneaza sa pastreze un paralelism aproape perfect cu linia tarmului. Ideea, simplificata. Exista lux de bun simt si lux nesimtit, iar Cannes e un exemplu graitor de "asa da". cannes-franta Am ajuns in superbul orasel situat pe Coasta de Azur, iarna trecuta, prin ianuarie. Bine, acum "iarna" e un fel de a spune. Sa tot avem si in Romania zile de ianuarie cu 16-17 grade, in care singurele griji sa fie daca iti decapotezi sau nu masina, ce sacou si ce esarfa sa porti la gat in ziua respectiva si unde iei pranzul - in restaurant sau pe terasa. Venind cu autobuzul de la Antibes, primele 5 minute in Cannes nu sunt spectaculoase. Un giratoriu, o straduta comerciala cu "de toate", si lume "bine" lipsa la apel. Pesemne e zona unde isi fac veacul oamenii "normali". Avansezi grabit pe aceasta straduta, nu inainte de a intra in primul supermarket pe care soarta ti-l scoate in cale. Un suc, o rontzonea, ceva, ceva, sa simti ca esti in vacanta. Si vorba romanului, nu se stie ce o fi mai incolo. cannes-franta-1 Este momentul acela in care simti cu adevarat ca esti in vacanta. Nu stiu daca vi s-a intamplat sa aveti sentimentul ca supermarketurile de afara sunt raiul pe pamant. Galantarele par mai spectaculose decat in Romania, ambalajele mai colorate, mai cu dichis. Ai impresia ca ai ce cumpara timp de un an, fara ca un produs sa se repete. Poate pentru ca e ceva nou si ca la noi stii ce te asteapta pe fiecare raft al magazinului. Cu niste macarons la purtator si o sticla de apa Evian - care, apropo, e la pret de Biborteni - ne croim drum catre mare. Sunt curios sa vad cum arata palatul unde se tine Festivalul de Film de la Cannes. O constructie relativ dezamagitoare. Un fel de Sala Sporturilor din Brasov sau alt oras. cannes-franta-2 Iar acestea sunt cele 22 de scari pe care se intinde covorul rosu. cannes-franta-3 La pas pe "croazeta" (Croisette) Exercitiu de imaginatie. Esti langa cladirea despre care iti vorbeam mai sus. Pe mana dreapta e marea. In spate e portul vechi, cu barcute si veliere de toate marimile. In stanga vegetatie tropicala, iar in fata se deschide faimoasa croazeta, bulevardul de fite din Cannes. Acel bulevard pe care vara masinile stau minute in sir, bara la bara, pentru a avansa cativa metri. E 10 dimineata. In Cannes sunt 11 grade. La Bucuresti ninge si e frig (poza facuta cu aplicatia InstaWeather atunci, in timpul vacantei). cannes-franta-4 Cum e de fapt croazeta? Un bulevard destul de ingust, pe care cele doua sensuri de circulatie sunt despartite de un scuar cu iarba si vegetatie. Pe o parte este plaja, iar pe cealalta sunt ordonate terase, restaurante, hoteluri luxoase si magazine de "firma". Este locul unde deja vezi oamenii fara griji. Sau, ma rog, fara griji existentiale balcanice. Curoajosii fac plaja. Este acea parte a anului cand toate plajele sunt "la liber". Vara, multe sunt private, iar cele publice se aglomereaza excesiv. cannes-franta-5 Pe trotuar se filmeaza ceva. Un actor seamana de la distanta cu Alain Delon. Ne revenim rapid - e prea tanar ca sa fie el! cannes-franta-6 Si uite asa mergi de-a lungul falezei, si uiti cand trece timpul. Parca ti-ai dori sa fie ca in jocurile pe calculator. Cum la FIFA (joc de fotbal), sub fiecare fotbalist e trecut numele lui, asa si aici! Nu ar fi rau, ca langa fiecare domn sau doamna care trece, sau savureaza in liniste o cafea la terasa, sa apara si valoarea contului din banca. Sau macar cati bani are in portofel in momentul acela. Problema e ca acolo nu iti dai seama care e personajul putred de bogat, si care e pensionarul cu 3.000 de euro pe luna. Din simplul motiv ca bogatia nu se etaleaza ostentativ. cannes-franta-7 cannes-franta-8 Daca nu stai sa bei o cafea, ai nevoie cam de o ora ca sa strabati "zona zero" a promenadei. Shopping e greu de facut pentru ca sunt numai magazine de lux (Chanel, Armani, Dior), in schimb poti gusta un meniu la restaurantul hotelului Carlton. Ieftin ca braga! :P cannes-franta-9 cannes-franta-10 Shopping pe Rue d'Antibes  Satui de atata uitat, cand in stanga, cand in dreapta, viram brusc la stanga, si dupa vreo 2-3 minute de mers, ajungem pe Rue d'Antibes - strada aproape paralela cu croazeta. Este artera comerciala a orasului. Vei gasi acolo toata gama de magazine (H&M, Zara, Lacoste, Sephora, Furla, Gerard Darel, Foot Locker, etc). Practic, te intorci paralel cu promenada spre locul de unde ai plecat. Pe aceasta strada este si un magazin al casei de parfumuri Fragonard, din regiunea Provence. cannes-franta-11 cannes-franta-12 Orasul vechi (Le Suquet) Ce ar fi fost Coasta de Azur fara pescarii de odinioara? Pe locul unde astazi sunt legate la cheu ambarcatiuni de zeci si sute de mii de euro, acum cateva sute de ani nu era mai nimic. Doar cateva barci rudimentare, care le permiteau localnicilor sa iasa in larg si sa isi procure hrana de zi cu zi. Ei bine, pescarii stateau in Le Suquet - partea veche a orasului. Pentru a urca spre vechiul castel, transformat astazi in Musee de la Castre, e nevoie de un pic de conditie fizica, insa privelistea orasului este fabuloasa. Nu trebuie sa platesti nimic pentru a ajunge sus si a admira panorama. Acolo am avut parte de unul dintre cele mai frumoase apusuri vazute vreodata. cannes-franta-13 cannes-franta-14 Farmecul zonei vechi e dat de stradutele inguste, pavate cu piatra cubica, de magazinele de suveniruri si de terasele si bistrourile de pe Rue St. Antoine. Acolo sus se mai afla o biserica si un turn cu ceas. Jos, daca te pomenesti in zona in prima parte a zilei, e musai sa arunci un ochi si in Marché Forville - o piata de poveste. cannes-franta-15 E aproape ora 5. Se insereaza. Ne grabim catre plaja si Portul vechi. Dar cu grija. Sa nu ne rupem frumusete de gatlej. :P cannes-franta-16 Plaja de pe Bd. Midi Jean Hibert si Portul Vechi Despre plaja nu o sa va spun nimic. Nu as reusi sa transmit nici in 2 pagini care e sentimentul care te incearca. Priveste fotografiile si zugraveste-ti propriul scenariu. :) cannes-franta-17 cannes-franta-18 cannes-franta-21 cannes-franta-20 La capatul acestei plaje este portul vechi, suprapopulat de ambarcatiuni. De-a lungul lui, pe cutiile in care se afla racordurile la utilitati pentru barci, sunt montate niste postere cu povestea portului. In ordine cronologica. cannes-franta-24 cannes-franta-23 Excursia de o zi in Cannes este aproape gata. Drumul de intoarcere catre gara se numeste Rue Meynadier, o strada gen talcioc. E timpul sa ne trezim dupa atata visare. cannes-franta-25   Pe scurt
  • Cannes e un oras de vazut intr-o zi . Daca esti rapid, il bati la pas in 3-4 ore.
  • Autobuzul 200 merge pe traseul Nisa - Antibes - Cannes. Biletul costa 1,50 euro pana la Antibes, apoi mai ai bevoie de un supliment. Problema e ca mergi de te uita sfantul. Cred ca faci 2 ore din Nisa. Autobuzul opreste la fiecare cateva sute de metri.
  • Trenul ajunge inapoi in Nisa in 30 de minute si costa in jur de 6-7 euro (nu mai stiu exact).
  • Traseu pentru o zi : Palais des Festivals - Croisette - retur pe Rue D'Antibes (strada comerciala) - Le Suquet - Portul vechi.
  • Cannes nu are aeroport, deci cel mai probabil vei zbura la Nisa.
  • Viziteaza Antibes si Nisa in aceeasi zi, pentru ca ai timp.
  • Daca mergi pe Coasta de Azur iarna, vremea este prietenoasa (13-16 grade ziua), iar preturile sunt foarte bune la cazare (40-50 euro/camera dubla la 3 stele in Nisa, Cannes, Antibes).
[wpsgallery] * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

SONDAJ. Ce bacsis lasi cand mergi la restaurant in strainatate?

$
0
0
restaurant-bruges
[image name=line]
Se intampla in 2008 sau 2009. In fine, nu conteaza atat de mult! Ultima zi a vacantei la Stockholm. Avionul, undeva seara, spre ora 19.00. Asa ca am iesit la pranz sa luam masa in oras. Toate bune si frumoase - mancarea gustoasa, servirea impecabila, nostalgia vacantei care se apropie de final, evidenta. Vine nota de plata. Achit cele cateva sute de coroane cu cardul si zic hai sa nu mai lasam bacsis pentru ca putinii bani pe care ii mai avem lichizi (in moneda locala) ne pot ajuta la vreo toaleta, pentru o inghetata sau chiar o bere. Doar n-om pleca inapoi acasa cu ei. Ies spasit din restaurant, iau metroul spre Gamla Stan (centrul vechi), si constat dupa vreo 3 statii ca mi-am uitat geanta cu 800 de euro in portofel, unde altundeva, decat in restaurant. Mmmmm ... Acus e acus. Intoarce-te Mihaita, ingroasa obrazul si ia-ti geanta! Daca te-ai zgarcit, asa iti trebuie. Nu va spun ca cei din restaurant au luat geanta, au bagat-o intr-o punga de plastic si au sigilat-o. Mi-au dat-o, le-am multumit in pozitia strutului (cu capul in nisip) si mi-am promis ca pe viitor o sa las ceva, mai ales daca am fost multumit de felul in care am fost servit. Vin acum si va intreb. Voi cum procedati? Cat lasati la nota de plata cand mergeti in "afara"? Bifeaza una din variantele de mai jos si o sa pun rezultatele votingului zilele viitoare. Sunt curios. :)

EatWith. Cum poti lua masa la localnici, cand calatoresti in strainatate

$
0
0
masa-acasa
[image name=line]
Provocarea numarul 1 pentru orice turist este sa traiasca pentru cateva zile ca un localnic din orasul pe care il viziteaza. De aceea incercam - pe cat posibil - sa ne ferim de restaurantele situate exact langa punctele de interes turistic, cu meniuri afisate in enspe mii de limbi. Eu unul nu marsez foarte mult nici pe acele TOP 10 lucruri de facut in ... In fine, gusturi si gusturi. Iti prezint astazi www.EatWith.com - un posibil punct de plecare pentru urmatoarea ta aventura culinara.   Cum functioneaza EatWith? Pe scurt. Cei care se stiu cu "bucatareala", fac seri tematice. Sa spunem ca un spaniol, face o masa traditional catalana,  in locuinta sa din Barcelona. Serveste niste tapas-uri reinterpretate (pentru ca tot e la moda cuvantul), o fideua (paella cu fidea in loc de orez) si un desert de nu stiu care. Toate sunt asezonate cu sangria, tarii si vin local. Costul - 40 de euro/persoana sa spunem. La aceasta masa, care dureaza undeva in jurul a 3-4 ore, pot lua parte intre 6 si 10 oameni, pe care gazda nu-i cunoaste. EatWith este practic locul unde se intalnesc cererea si oferta. Gazde din lumea intreaga fac seri culinare, iar tu, ca turist, trebuie doar sa intri si sa iti alegi un eveniment la care sa participi. Ti-am dat ca exemplu o cina din Spania, pentru ca este tara in care proiectul a prins cel mai bine, desi s-a nascut la Tel Aviv, in Israel. Ai aici toate orasele in care poti lua masa la localnici, lista care este in permanenta actualizata. Oricine poate deveni gazda, daca intra pe site, completeaza un profil si este foarte foarte serios, pentru ca sistemul pune mare accent pe review-uri/comentarii. Servind sarmale reci si franzela cu unt cu gem, s-ar putea sa pacalesti 3 oameni intr-o seara, dar cu siguranta ca nimeni nu-ti va mai calca pragul pe viitor. Daca vrei o extracertificare, un inspector EatWith vine, te verifica, si iti acorda sau nu "pecetea" calitatii. mese-localnici   Actorul, mancarea si mexicanii Sa-l cunoastem pe Salvador, un actor din Los Angeles, care pregateste o cina cu mancare fusion & mexicana. Ca sa nu uit! Este certificat! salvador Seara propusa de Salvador incepe cu un cocktail Mezcal si un Guacamole autentic. Urmeaza un fel de mancare popular mai ales in America Centrala si de Sud - Ceviche (castraveti cu tulpina de telina, coriandru, piper verde, marar si avocado). Intra apoi in scena porcul marinat cu un sos de care nu am auzit si, la final, desertul - capsuni cu menta si inghetata de vanilie picanta. Toata povestea costa 46 de dolari, in acest pret fiind inclusa si bautura (vin, bere, cocktailuri). Asemenea mese poti gasi si in alte tari europene. Am vazut ca exista gazde si din Budapesta, si sper ca pe viitor vor fi si Romania. Hai ca v-am dat chiar o idee de afacere, si nici nu necesita mare investitie. Un fel de restaurant la tine acasa, pe care il deschizi cand ai tu chef, chiar daca nu esti chef! A se observa jocul de cuvinte. :P Cei de la EatWith percep un comision de 15%. Deci daca o masa costa 30 de dolari de persoana, gazda va incasa numai 25,5 dolari. Sa auzim de bine!   * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Oferta KLM, valabila numai astazi! Bucuresti – Amsterdam la 95 de euro

$
0
0
klm-plane
[image name=line]
Oferta excelenta a celor de la KLM. Astazi, si numai astazi - 16 septembrie - puteti rezerva bilete de avion pe ruta Bucuresti - Amsterdam la pretul de 95 de euro, cu taxele incluse. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata un asemenea pret spre Amsterdam. Cred ca este o premiera. Am reusit, din prima, sa validez un week-end prelungit. Plecare vineri dupa-amiaza din Bucuresti si retur luni seara. Pentru alte date, te poti juca pe site-ul KLM, care are un sistem prietenos de booking. klm-95-euro Asta este numai incalzirea pentru perioada promotionala care incepe joi, 18 septembrie, si care va dura pana pe 23 septembrie. Atunci, vor fi reduse preturile biletelor spre multe destinatii intercontinentale. Acea campanie Doar 6 Zile despre care am mai scris eu. Pana la startul acestei campanii, adica astazi si maine, puteti intra pe www.destinatiatadevis.ro, unde se desfasoara un concurs care are ca premiu 2 bilete spre Curacao (Caraibe).  Participarea la concurs presupune selectia si trimiterea unei carti postale avand ca tema un vizual cu o destinatie exotica. Apoi un juriu va selecta 10 carti postale. Marea finala are loc miercuri (17 septembrie) pe terasa de la Mall Promenada - ora 18.30. klm-95  * Foto header: KLM. Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Buget de calatorie. Cat te costa o vacanta la Paris, capitala Frantei

$
0
0
jardin-de-luxembourg
[image name=line]
Este al 3-lea cel mai vizitat oras din lume, dupa Londra si Bangkok - nu neaparat in aceasta ordine (unele clasamente pun capitala Thailandei pe primul loc, altele Londra). Daca faci un mic sondaj intre prietenii tai care au vizitat capitala Frantei, si ii intrebi "mai, cum e Parisul? e scump? mananc doar iaurt cu paine prajita pana la urmatorul concediu daca merg acolo o saptamana?", sunt sigur ca vei primi raspunsuri impartite. Hai sa stabilim din capul locului un lucru si apoi trecem la treaba. Parisul poate fi si un oras infiorator de scump, daca te duci la "parada" si tii mortis sa mananci la cele mai fistichii restaurante si sa iti scuturi cearsaful dimineata deasupra Champs -Élysées-ului. Sau poate fi "normal", daca stii sa te gospodaresti. Ce-mi mai place termenul! :P jurca-paris   Cat costa avionul spre Paris Pe ruta Bucuresti - Paris sunt 4 companii care zboara direct.
  • Curse de linie - Air France si TAROM
  • Curse low-cost - Blue Air si Wizz Air
Cursele de linie (nationale) aterizeaza pe Paris CDG - aeroportul principal, in timp ce cursele low-cost ajung pe Beauvais Tille, la 85 de kilometri de Paris. Dintre companiile de linie, am zburat spre Paris numai cu Air France. Pretul unui bilet ajunge pe la aproximativ 200 de euro, plus-minus 10 euro. Acum eu iti dau un pret orientativ. Daca iti cumperi biletul de azi pe maine va fi mai scump, atat la AF cat si la TAROM. De asemenea, daca prinzi o perioada promotionala, pretul poate sa coboare pana la 150-160 de euro. Serviciile sunt mai bune si complete la companiile de linie decat la low-cost. In cei 200 de euro ai bagajul de cala inclus, mancare, iar de la aeroportul Charles de Gaulle ajungi in 30-35 de minute in centru cu "trenul metrou" RER. La Blue Air am gasit pentru aceasta toamna un pret aproximativ de 100-120 de euro, fara bagaj de cala. Daca mai adaugam si cei 2*18=36 euro pentru doua valize (una la dus, una la intoarcere), ajungem la un pret mediu de 136-156 de euro. La Wizz Air, un pret bun in octombrie este 458 RON (dus-intors), la care daca mai adaugam bagajul 2*113 RON, si ajungem la un cost final de 684 RON, adica 155 de euro. avion-air-france   Cat costa transferul de la aeroport catre oras Am mai scris in trecut care este cel mai avantajos bilet de avion catre Paris - linie sau low cost. Nu voi mai relua tot rationamentul. Il gasesti tu in acel articol. Atat iti spun: Calculele le faci tu. Pentru mine, nu merita sa pierd atata timp pentru o diferenta de 20-30 de euro la un zbor, cat rezulta dupa ce platesc si transferul catre oras. aeroport-tren-paris   Cat costa cazarea in Paris Camerele de hotel in Paris sunt mici. Pe principiul "hai sa ne imbracam si sa ne aranjam pe rand, ca s-ar putea sa nu avem loc sa trecem unul pe langa celalalt" intr-o camera de 12 mp. Imi place sa imi iau hotelul langa o statie de metrou. Cu metroul ajungi oriunde si, in plus, e usor sa te orientezi pe harta. O camera decenta in Paris e greu sa o gasesti sub 90 euro/noapte/2 persoane. La un hotel de 3 stele. Iata un exemplu pentru un week-end prelungit in luna octombrie. Daca vrei sa stai "bine", asteapta-te sa platesti de la 120-130 de euro/noapte in sus. Poti arunca o privire si pe AirBnb, site despre care am scris aici. Cu 100-120 de dolari/noapte poti gasi un loc dragut in care sa stai exact ca un localnic. paris-turn-eiffel   Cat costa biletele si abonamentele de transport in comun in Paris Nu stiu daca iti vine sa crezi, dar cat am "vacantat" anul acesta in Paris -5 zile- am mers aproape numai pe jos. E drept ca stateam intr-un apartament aflat langa Turnul Eiffel, de unde distantele nu erau foarte mari catre punctele de interes ale capitalei franceze. Site-ul transportului in comun din Paris este ratp.fr.
  • un bilet simplu de transport in comun - 1,70 euro
  • un abonament pe o zi - 6,80 euro
  • carnet de 10 bilete simple - 13,70 euro
paris-franta   Preturi pass-uri si alte tururi O varianta buna de a gestiona cheltuielile pe care le faci in Paris este The Paris Pass. Acest card ofera intrare la peste 60 de muzee, o zi de hop-on hop-off cu atutobuzul si aces la mijloacele de transport in comun. Preturile sunt: 117 euro/2 zile sau 173 euro/4 zile. Paris Museum Pass costa 42, 56 sau 69 de euro pentru 2,4 sau 6 zile si ofera acces liber la cele peste 60 de muzee inrolate in program. Un bilet de o zi pe Batobus (vaporas pe Sena) costa 16 euro. Pe 2 zile pretul este de 18 euro. Am scris aici despre Batobus. paris-museum-pass   Cat costa o masa in Paris Un lucru pe care il remarc de fiecare data in Franta, ca de altfel in mai toate statele occidentale, este acela ca preturile in restaurante variaza enorm. In Romania, daca nu te duci la fita fitelor in Herastrau sau la nu stiu ce hotel de lux, preturile se invart pe la un anumit nivel. Cu mici plusuri sau minusuri. E, in Paris, poti manca si cu 10 euro si cu 100, la nu mai mult de 2 stradute distanta. In Cartierul Latin, un loc pe care il recomand celor cu un buget decent, un fel de mancare poate porni de la 8-10 euro. Un cotlet de porc cu cartofi si o salatica. Meniul zilei porneste de pe la 12 euro si poate ajunge pana la 20-25 de euro. Si nu uita! In Franta mancarea se savureaza, nu se infuleca. Altfel ai putea fi dezamagit cand iti vine chelnerul cu 3 frunze de salata si doua bucatele de branza suspendate in farfurie. Langa noi (zona Ecole Militaire) erau multe restaurante cu fructe de mare. Un platouas pornea de la 25-30 de euro. O sticla de vin costa, daca imi aduc bine aminte, in jurul a 20-25 de euro. Iata un exemplu de meniu. Dar ca sa iti faci o idee completa asupra preturilor din restaurante, uita-te pe www.bestrestaurantsparis.com. Gasesti meniurile multor restaurante pariziene. masa-paris   Ce preturi sunt in supermarketurile din Paris Nu ai bani de restaurant? Nicio problema si, mai ales, nicio rusine. De ce nu ti-ai lua o sticla de vin rosu cu 3-4 euro dintr-un supermarket si nu te-ai aseza pe pajistea din fata Turnului Eiffel? Ruginesti? Nu cred. Am facut-o si eu intr-o seara cu o sticla de prosecco si tare bine mi-a intrat. Carrefour gasesti si in Paris, iar preturile sunt mai mici decat in Romania la unele produse. Majoritatea sunt mai scumpe, dar nu cu mult.
  • un vin rosu - de la 3 euro in sus
  • o bagheta - aproximativ 1 - 1,20 euro la "bulangerie"
  • branza cu mucegai, camembert, etc - 15-20 euro/kg
  • fructe - 2-3 euro/kilogram
  • apa - ca la noi
  • berea - aproape la fel
  • croissante - 10 bucati la 3-4 euro
Mai sunt magazine Casino - un fel de Billa, Mega Image - si Petit Casino, care sunt mai scumpe (shop&go de cartier). paris-franta-1   Cat costa intrarea la muzeele din Paris croaziera-sena Onoarea de a-mi duce doamna la Paris, desi cred ca e invers :P, mi-a facut-o Air France KLM Romania.  Air France opereaza 5 zboruri zilnice spre Paris - Charles de Gaulle. Detalii pe www.airfrance.ro. Ma inclin! :)   * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

6 ZILE de preturi reduse la KLM. Incearca Zanzibar, Bangkok, Cancun, NY sau LA!

$
0
0
klm-a330
[image name=line]
Cum crezi ca s-ar fi jucat cu vorbele cronicarul Grigore Ureche, daca apuca zilele noastre, la auzul promotiei KLM? "La ziua 18, luna lui rapciune, intr-un tinut de la asfintit, compania de paseri zburatoare KLM, mestesugit-a o oferta pentru plaiesii lui ...". Dar cum vremea lui a apus, ma erijez in vestitorul modern de informatii. Cronologic vorbind: eveniment-klm   Promotie "Doar 6 zile" Asadar, intre 18 si 23 septembrie, poti rezerva pe site-ul KLM bilete de avion spre 49 de destinatii din Asia, Africa, America de Nord, Centrala si de Sud. Daca va pica site-ul KLM, din cauza traficului, incearca pe www.airfrance.com. Vei ajunge la acelasi rezultat. Inainte de a trece destinatii, trebuie sa va mai precizez ca preturile urmatoare contin bagaj, mancarica la bord si voie buna.   Asia
  • Mumbai si Delhi - 499 euro
  • Shanghai - 525 euro
  • Beijing si Hong Kong - 549 euro
  • Hangzhou - 555 euro
  • Bangkok - 599 euro
  • Singapore - 575 euro
  • Seul - 585 euro
  • Kuala Lumpur si Tokyo - 649 euro
  • Osaka - 656 euro
  • Manila - 699 euro
  • Jakarta - 704 euro
  • Bali - 724 euro
  Africa
  • Cape Town - 581 euro
  • Nairobi - 599 euro
  • Dar es Salaam, Johannesburg, Mombasa si Zanzibar - 649 euro
  America (Nord, Centru si Sud)
  • Toronto - 519 euro
  • New York - 552 euro
  • Washington - 556 euro
  • Montreal - 569 euro
  • Chicago - 573 euro
  • Boston si Los Angeles - 611 euro
  • Vancouver - 617 euro
  • Pittsburgh - 624 euro
  • Cancun - 639 euro
  • Panama - 649 euro
  • Sao Paolo - 699 euro
  • Brasilia, Buenos Aires, Rio de Janeiro - 749 euro
  • Lima - 899 euro
Promotia este valabila asadar pana pe 23 septembrie, asta in caz ca nu se dau toate biletele la pret promotional pana atunci. De calatorit se poate calatori pana la finalul lunii martie 2015, cu niste perioade de black out, pe care le gasesti AICI. Si Amsterdamul este la pret promotional. E drept ca nu mai e 95 de euro, dar nici la 149 de euro nu e rau deloc. klm-europa  * Foto header: KLM. Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

5 destinatii de octombrie, cu bilete de avion sub 70 de euro

$
0
0
gent-belgium
[image name=line]
Toamna este in mod traditional sezonul city break-urilor. Motivele - simple si felurite. S-au dus zilele "fara numar" de concediu, bugetul e subtiat ba de o nunta, ba de pregatirea pentru scoala a celui mic, iar timp cu adevarat de plaja mai prinzi numai cu foarte mult noroc. Asa ca trebuie sa te adaptezi momentului si sa calatoresti fulger. Un bilet de avion cu eticheta "chilipir", 2 nopti de cazare, un magnet de frigider si ... inapoi acasa. In octombrie, vremea este inca stabila in cea mai mare parte a Europei, oamenii calatoresc mai putin, de aceea si biletele de avion sunt mai ieftine, pana dupa jumatatea lunii noiembrie. Pune-ma sa iti fac o lista cu 5 locuri in care as merge in octombrie. Ca fac! Si arata cam asa.   Dublin (Irlanda) E o alternativa mai accesibila la celebra Londra. Oricum, in 2-3 zile nu ai intelege mai nimic din capitala Regatului Unit. Asa ca daca nu ai fost in niciunul din cele doua orase, incalzeste-te cu Dublinul. Este si mai ieftin. Am gasit un tarif de 68 de euro la Ryanair, cu bagaj de 10 kg de mana inclus. Nici nu-ti trebuie mai mult. dublin-ryanair Roma Aici nu stiu daca mai e nevoie sa iti fac multe introduceri. Gandeste-te la o inghetata mancata pe scarile din Piazza di Spagna si la un pahar de prosecco servit seara in oras. Zbor cu Wizz Air, 68 de euro, cu bagaj mic de mana inclus. Avantajul e ca prinzi 3 zile "pline" - plecare de dimineata si retur seara. roma-wizz Milano Nu neaparat pentru orasul in sine, cat pentru imprejurimi. Stai o zi in Milano si una la Lacul Como, despre care am scris acum ceva timp. Zbori cu Blue Air si platesti 57 de euro. milano-blue Bruxelles Tot ca la Milano, mai mult pentru imprejurimi. Intr-o ora din Bruxelles, ajungi la Bruges. La jumatatea distantei este orasul Gent, superb de-a dreptul. Zbor cu Wizz Air la Charleroi, pe finalul lunii octombrie. bruxelles-wizz Napoli (Italia) La acest city break, problema e timpul scurt, ca nu stii cum sa te imparti ca sa vezi cat mai multe. Ai Napoli, Vezuviul, Pompei, Sorento, Salerno, insulele Ischia si Capri, s.a.m.d. Zbor cu Blue Air si bagaj de mana gratuit. napoli-blue * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Oferta TAROM. Bilete de 99 de euro spre Atena, Budapesta, Istanbul si alte destinatii

$
0
0
avion-tarom
[image name=line]
Incep sa se miste "mai cu talent" si cei de la TAROM pe linia ofertelor speciale. Pesemne inceputul a fost mai greu. Pana vineri (22-26 septembrie 2014) poti cumpara bilete la pretul de 99 de euro (taxe incluse) pe urmatoarele destinatii:
  • Atena
  • Belgrad
  • Budapesta
  • Istanbul
  • Chisinau
  • Larnaca
  • Salonic
  • Sofia
Dupa cum poti vedea, sunt curse prin "vecini". Atena si Budapesta sunt interesante, tinand cont ca nu exista curse low-cost catre aceste orase, iar promotiile sunt foarte rare catre aceste doua orase. La Chisinau, Belgrad, Sofia si Salonic se ajunge usor cu masina. Catre Larnaca zboara si companiile low-cost. Catre Istanbul, exista low-costul Pegasus, iar Turkish Airlines are promotii frecvente tot la 99 de euro. Pretul de 99 de euro este valabil si intre Iasi si Italia (Roma, Bergamo, Bologna si Torino). Biletele se rezerva de pe siteul TAROM sau de la agentii pana vineri (26 septembrie) si se zboara pana la anul, pe 25 martie, exceptand perioada sarbatorilor de iarna (20 decembrie - 4 ianuarie).   * Foto header: Wikimedia Commons. Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Ponturi pentru calatoria cu trenul in Germania. Cum sa calatoresti mai ieftin

$
0
0
tren-germania
[image name=line]
Sintagma "calitate nemteasca" a fost inventata parca dupa sistemul feroviar din Germania. Daca nu strabati tara de la sud la nord, aproape ca e mai convenabil sa mergi cu trenul decat cu avionul, pentru ca ajungi mai repede. Gandeste-te ca avionul zboara efectiv o ora, dar trebuie sa pleci de acasa cu cel putin 2 ore inainte de cursa, iar la destinatie mai pierzi o ora pana iti iei bagajul si faci transferul catre oras. In cele ce urmeaza, o sa fac o lista cu cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii daca vrei sa te "dai" cu trenul prin Germania.
  • Biletele de tren pot fi cumparate online de pe www.bahn.com.
  • Regula de aur: rezerva din timp! Preturile sunt mai mici.
  • Rangul trenurilor in Germania (in ordinea rapiditatii): Intercity-Express (ICE) si ICE Sprinter, Intercity (IC), trenuri regionale (RE, RB, S-bahn).
  • Cu cat trenul este mai "smecher", are mai multe facilitati: internet wireless, vagon restaurant, bar, etc.
  • Daca nu prinzi bilete la promotie, mersul cu trenul este relativ scump.
  • Exista doua tipuri de tarife: Savings (Spezial in germana) si Standard Fare. Primele sunt disponibile in sistemul de rezervari cu mai mult timp inainte de ziua cursei. Cu cat se apropie cursa, ele incep sa dispara.
bilete-germania-tren
  • Cu biletele cumparate la promotie (Savings fares) ai voie sa calatoresti numai pe trenul respectiv. Biletele standard sunt valabile si la alte trenuri din ziua respectiva, pe aceeasi relatie.
  • Cu cat grupul cu care calatoresti este mai mare, cu atat costul per pasager e mai mic. Sa luam exemplul de mai sus, primul tren - cel de la 11:25. O persoana plateste 19 euro, doua persoane dau 29 de euro, si tot asa pana la 5 persoane - 59 euro (deci sub 12 euro de om).
germania-tren-2 oferta-germania
  • Copiii sub 6 ani calatoresc gratuit.
  • Cei intre 6 si 14 ani calatoresc gratuit daca sunt insotiti de un adult.
  • Cu optiunea Saver fare finder - disponibila in caseta de rezervari de pe prima pagina bahn.com - poti vedea care este tariful minim dintr-o anumita zi.
  • Daca te "misti"  numai intr-o regiune (land) a Germaniei, poti cumpara un bilet de o zi de aici. Preturile sunt foarte bune.
landuri-germania pret-tren-germania abonamente-germania * Foto header: Wikimedia Commons. Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Revelion 2015. Ce sa alegi intre Praga, Viena si Budapesta, in functie de buget

$
0
0
budapesta-ungaria
[image name=line]
Vorbind cu un prieten la telefon in dimineata asta, am ajuns, dintr-una in alta, la planurile de Revelion. Zic, Bogdane, pe unde isi mai face romanul revelioanele? Pai, zice el, sunt 3 variante:
  • Pe aici, "pe langa casa" - Budapesta, Viena sau Praga.
  • Aia care au bani pleaca in destinatii exotice - Mexic, Caraibe, Maldive, etc.
  • Si mai sunt unii care merg in Asia - Thailanda, Vietnam, Singapore, etc.
Drept urmare, am ales sa scriu cateva vorbe despre prima varianta, neavand pretentia ca e cea mai buna combinatie posibila, sau ca am fost in toate cele 3 orase de Revelion. Am ajuns intr-un an la Budapesta, dar am fost de cel putin 5 ori in fiecare capitala de mai sus, in alte perioade ale anului. Deci stiu cu ce se mananca.   Revelion la Budapesta Desi e la doi pasi (teoretic) de Bucuresti, in capitala Ungariei se ajunge greu. De cand Malev-ul unguresc a dat faliment, iar Wizz Air nu mai zboara la Budapesta, singura varianta, daca vrei avion, este TAROM. Nu ca ar fi o alegere proasta, dar unde nu e concurenta, preturile o iau razna. Sa me ierte Dumnezeu, dar e mult sa dai 212 euro pe un zbor de o ora, chiar si de Revelion. avion-budapesta Poti merge cu masina. Daca sunteti 4 oameni in autoturism, sa punem un consum mediu de 7%, 820 de kilometri dus, inca 820 intors, 100 ce te mai plimbi pe acolo, iesi cam la 175 de euro, deci cu tot cu vignieta, cam 45 de euro de pasager. Dar faci cam 10 ore si risti sa te mai prinda si viscolul pe drum. Cazarea la unguri nu e scumpa in perioada aceea. Cu 20-25 de euro pe noapte, un cuplu poate sta la o pensiune banala, dar totusi e Revelionul, si parca vrei sa te respecti, nu? Un hotel de 4 stele - precum Radisson Blu Beke Hotel sau Courtyard by Marriott - poate fi luat cu 78 de euro/noapte. Iar conditiile sunt excelente (am stat la ambele). Distractia, la fata locului. Daca ajungi cu 2 zile inainte de Revelion, poti alege un pub, un restaurant la care sa petreci. Cioc-cioc, aveti ceva? Sa nu te surprinda daca la miezul noptii se intoneaza Imnul National al Ungariei. Petrecerea continua mai apoi.   Revelion la Viena Ca sa ajungi la Viena cu masina, la calculul anterior, mai adauga inca 250 de kilometri pe sens (vreo 2 ore si jumatate de condus), ca tot prin Budapesta treci. Asta inseamna inca 35 de litri de combustibil si o vignieta de Austria. Total aproximativ de persoana - 60 de euro. Cu avionul ai doua variante directe - TAROM si Austrian Airlines. Cu transportatorul nostru national, platesti cel putin 198 de euro. avion-viena Cu austriecii e mai ieftin - 179 euro, deci aleg aceasta cursa. avion-viena-austrian La capitolul cazare, Viena este mai scumpa decat Budapesta. Cu 60-65 de euro in perioada Revelionului stai prost (entry level price). Un hotel de 4 stele poate fi rezervat cu 110-120 de euro/noapte.   Revelion la Praga De la Viena, dupa inca 300 de kilometri de condus, pret de 4 ceasuri, ajungi la Praga. Asta inseamna, pentru un grup de 4 calatori voiosi, cu masina, un cost estimativ de 85 de euro de om. Aeropurtat, la Praga se ajunge cu TAROM sau Czech Airlines. 190 de euro un bilet la TAROM, respectiv cel putin 173 euro (762 RON) cu cehii. Ii aleg pe cei din urma. avion-praga-tarom avion-praga-czech Hai sa vedem repede cum sta treaba si cu cazarea! Cea mai ieftina camera (la pensiuni si hoteluri de 1-2 stele) costa pe Booking.com 55-60 de euro/noapte. Un hotel de 4 stele, ca sa comparam mere cu mere :P, de nivelul celor alese la Budapesta si Viena, este cel putin 120 de euro/noapte.   Calcule finale Repet, calculele de mai sus si implicit rezultatele de mai jos, sunt ORIENTATIVE. Am calculat combustibilul la 6,3 lei/litru, iar euro la 4,4 lei. Este foarte greu sa fac o comparatie la ultimul cent, deoarece in cazul biletelor de avion, in unele destinatii e mai ieftin biletul daca stai o zi in plus, in altele daca ajungi cu o zi mai tarziu, s.a.m.d.   CU MASINA (pret pentru un cuplu, daca sunteti 4 oameni in masina, 4 nopti la un hotel bun de 4 stele)
  • Budapesta - 410 euro
  • Viena - 580 euro
  • Praga - 650 euro
  CU AVIONUL (pret pentru un cuplu, 4 nopti la un hotel bun de 4 stele)
  • Budapesta - 736 euro
  • Viena - 820 euro
  • Praga - 826 euro
  * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Autodenunt. 14 reguli dupa care imi aleg city breakurile in Europa

$
0
0
stea-asfalt
[image name=line]
Anul calatorului de profesie, sau amator, se imparte cam asa:
  • primavara si toamna - city breakuri
  • 1 mai si Paste - o iesire scurta la munte/mare, de regula prin tara
  • vara, inceput de toamna - vacanta mare, de obicei in Europa, undeva la plaja
  • Craciun si Revelion - munte/ski sau destinatii exotice
  • iarna, in general - vacante la ski, plaja in Caraibe, Asia, etc, sau vacante in emisfera sudica unde este vara.
ljublijana--copaci O sa ma refer astazi la city breakuri. O lista, un pomelnic al regulilor - desi suna prea oficial - de care tin cont cand imi aleg o vacanta de cateva zile in strainatate.
  • Incerc sa calatoresc pe cat posibil in timpul saptamanii. Biletele de avion sunt mai ieftine decat in week-end si, in plus, evit puhoaiele de turisti de la final de saptamana. Timing-ul perfect: marti-sambata. Daca nu-ti poti lua liber de la serviciu in timpul saptamanii, incearca sa nu pleci vineri dupa-amiaza sau sa revii duminica seara. Toti fac asta! O revenire luni seara, te scuteste de ceva bani la biletul de avion.
  • Concentreaza-te pe perioada cuprinsa intre 10-15 octombrie si 20 noiembrie. Atunci oamenii zboara cel mai putin, deci si preturile sunt bune la bilete (in special la low-cost).
  • Alege orase in care nu ai merge in vacantele mari.
  • Nu vizita orase mari, mai ales daca mergi in ele pentru prima data! Ce intelegi din Londra, daca zbori 3 ore si jumatate vineri seara si revii duminica seara. In plus, cand vei reveni pentru mai multe zile, nu vei mai avea senzatia aceea placuta de "necunoscut". Ca nu stii ce e dupa coltul cladirii urmatoare.
  • Vaneaza biletele la promotie! Mori daca nu ajungi la Bologna toamna asta si mergi in schimb la Pisa sau la Verona? Eu zic ca nu. Mizeaza mereu pe ce apare "la taraba". Plus ca secretul unui city break profitabil este un bilet ieftin de avion.
  • Lasa destinatiile din sud (Spania, Italia) pentru lunile reci ale anului. Nu mergi la Barcelona in septembrie si la Berlin in ianuarie.
  • Nu te lasa pacalit de pretul mic al biletului de avion. Verifica imediat cat costa cazarea in orasul respectiv si transferul de la aeroport in oras. Cand am zburat la Oslo-Torp, transferul de la aeroportul aflat la 120 de kilometri de capitala Norvegiei a costat mai mult decat biletul in sine.
coloana-roma
  • Ce daca ai mai zburat la Milano - Bergamo, spre exemplu? Daca gasesti bilet ieftin intr-acolo, mergi la Lacul Como, la Parma, la Brescia, s.a.m.d. Google it!
  • Bilet ieftin, cazare scumpa intr-un oras. Intereseaza-te cat costa sa inchiriezi o masina. Sau cat costa trenul pana in alt oras. Sau cat costa un abonament de transport in regiunea respectiva. Hai, ca esti baiat destept!
  • Eu cam evit cursele care pleaca seara si se intorc seara, sau dimineata cu dimineata. Mai platesti o noapte de cazare aiurea.
  • Zborurile cu escala le exclud din start daca escala e mai lunga de o ora.
  • Vezi sa nu fie vreun eveniment in perioada respectiva in oras! Am avut la un moment dat neplacerea sa calatoresc la Dortmund unde era meci de Champions League. Cea mai ieftina camera pornea de la 300 euro/noapte la 2 stele.
  • Cauta pe Booking.com, sa zicem, care este cea mai non-turistica perioada a anului intr-un oras. De exemplu, la Barcelona, o camera la un hotel de 4 stele care costa vara 100-120 de euro/noapte, se duce spre 45-50 in ianuarie.
  • Calatoreste in grup! Doua cupluri (4 persoane) e perfect. Iti poti inchiria un apartament si poti obtine reduceri la transport. De la 4 oameni in sus iar nu e bine pentru ca apar mai doleante si s-ar putea sa te enervezi.
  * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!
Viewing all 357 articles
Browse latest View live