[image name=line]
De cum am stabilit ca plecam in America in vacanta de vara, am inceput sa creionez o schita de traseu. In mintea mea de european, Los Angeles-ul mergea vizitat cu autobuzul, metroul, eventual un taxi, un UBER si, evident, la picior. Numai ca m-a adus rapid doamna cu picioarele pe pamant. Distantele in California sunt uriase si fara masina nu ai ce sa faci. Zau? Las ca vedem noi!
24 iunie, ora 13:30. Ies in fata Aeroportului LAX (Los Angeles). Dupa 11 ore de stat in avion sunt nauc. Parca totul e pe fast forward. Masinile, microbuzele, autocarele - care mari, care mici - parca vin peste mine. E clar, sunt ca o jucarie care maraie pentru ultima oara inainte de epuizarea bateriei.
Si iata ca vine si autocarul care ne va duce catre Sherman Oaks (un mic orasel in apropiere de LA). Prima lectie de circulatie in California - pietonul, stapanul nostru! Daca de altceva te mai iarta politia, desi nu cred, afla ca daca nu ai dat prioritate unui pieton, sau nu-l lasi sa treaca (aproape) pe unde vrea el, ai incurcat-o! O sa ramai uimit de cat de atenti sunt toti soferii cu tine, daca esti pe jos. Spre exemplu, daca virezi spre dreapta, trebuie sa lasi pietonii sa puna piciorul pe trotuar, de abia apoi te pui in miscare.
O alta lectie e ca in California, nu stiu daca si in alte state americane, semaforul este pus dupa intersectie. Deci daca vezi rosu, va trebui sa te opresti cu cateva zeci de metri mai devreme, nu in mijlocul intersectiei.
Langa semafor vei vedea mereu si o placuta cu numele strazii cu care se intersecteaza artera pe care te afli.
O regula interesanta fata de ceea ce stim noi in Europa, e ca daca ajungi intr-o intersectie in care toata lumea are semnul STOP, plus o placuta dedesubt pe care scrie 4 Way Stop, se trece in ordinea sosirii. Cine a facut full stop (nu se mai invart rotile) primul, trece primul. Daca doua masini opresc simultan in intersectie, desi teoretic e aproape imposibil, se aplica prioritatea de dreapta.
Dar hai sa revenim la virajul la dreapta. Daca e rosu, poti totusi face dreapta, cu mentiunea ca trebuie sa te opresti (full stop), numeri in minte pana la 3, apoi virezi. Chiar daca esti singur pe strada.
Virajul la stanga acum. Ti se pune verde, dar masinile vin pe contrasens. Normal, trebuie sa le dai prioritate. Inaintezi de la semafor si astepti pana se elibereaza calea, fara a intoarce rotile spre directia de deplasare. Un pic mai altfel fata de ceea ce vezi la noi, nu?
Si, ca sa nu uit, o alta precizare. Chiar daca ai verde, dar blochezi intersectia, patesti ce scrie pe placuta de mai jos. Ca la noi, nu? :))
In America, 99% dintre masini sunt automate, asa ca daca ai de gand sa vii sa conduci aici, nu ar fi rau sa exersezi un pic acasa.
Autostrazile, efectiv te ingrozesc, la inceput, ca sofer. Ai impresia ca masinile au o miscare browniana, accelerata. Se merge pe unele portiuni si pe 7-8 benzi, asa ca daca esti langa axul drumului si vrei sa iesi pe un EXIT, trebuie sa te pregatesti din timp. Ai de taiat cateva benzi bune. Poate fi momentul propice pentru a incasa o amenda, pentru ca nu ai voie sa tai mai multe benzi o data. La fel, nu ai voie sa "crosetezi benzile" (sa slalomezi printre masini, cand pe o banda, cand pe alta).
Desi nu vezi politia, oricand te poti trezi cu Highway Patrol-ul (poltia autostrazii) in spate si esti tras pe dreapta. Nu iti mai ramane decat sa te legitimezi, sa ramai in masina si sa astepti procesul verbal. Care vine, negresit.
Cand mergi pe autostrazile cu trafic intens, vei vedea ca banda de langa axul drumului este de CARPOOL. Ce inseamna asta? Ca pe ea au voie numai masinile cu macar 2 oameni inauntru si motociclistii. Asta in conditiile in care majoritatea masinilor din California au doar soferul la bord. Conduci asadar, vezi semn de Carpool, intri pe acea banda, si vreme de 2-3 mile nu mai poti sa iesi. La fel, nu poti intra daca esti pe benzile de langa Carpool. Este practic o incurajare a celor care calatoresc mai multi in masina. Daca esti prins calatorind de unul singur pe Carpool, primesti o amenda de 300-400 de dolari. Sunt panouri care iti spun cat este pedeapsa pecuniara, peste tot.
Sunt atatea lucruri pe care daca nu ti le spune cineva, nu ai de unde sa le stii. Cand intri pe autostrada, daca drumul e foarte aglomerat, poti sta la un stop pe care nu trece decat o singura masina la fiecare verde. Daca ai banda de Carpool, poti sa treci fara semafor. Mare atentie, regula spune ca atunci cand intri pe autostrada trebuie sa ai viteza coloanei de masini, asa ca da-i gaz!
Panotajul stradal este excelent. Ti se de mura in gura. Multe semne au si indicatii pe ele, tocmai ca sa stii ce trebuie sa faci.
Iata si alte reguli de care trebuie sa tii cont:
- Masinile de interventie (pompieri, politie) sunt sfinte. Daca iti apar in cale, tragi dreapta si ai incremenit. Te opresti direct.
- La fel masina care transporta copii la scoala. Daca isi aprinde luminile rosii din spate si cade semnul de STOP in lateral, ai inghetat.
- Parcarea se face numai in locurile special amenajate. Ai calcat marcajul de parcare, esti amendat.
- Atentie unde parchezi! Daca bordura e vopsita in rosu, inseamna ca oprirea si parcarea sunt interzise. Albastrul este pentru handicapati, verdele desemneaza o zona cu timp limitat (15 minute - 2 ore), iar galbenul este pentru aprovizionare.
- Parcarea la plaja sau in centrul Los Angeles-ului este destul de scumpa. dai cam 12-20 de dolari pe zi. Prima jumatate de ora poate costa 4-5 dolari, a doua la fel, iar de pe la a 3-a, a 4-a jumatate, ajungi deja la tariful de full day.
- Pe jos vei vedea aceste cercuri. Sunt niste senzori care spun cat de aglomerat este un drum (daca sunt sau nu masini pe cercuri) si regleaza semafoarele in functie de valorile de trafic. Foarte smart!
- La pietoni vei vedea acest semn, cand e "verde". La rosu apare omuletul rosu si o palma care iti face semn sa stai. Sa nu treci.
- Cateodata vei vedea un chicken lane - o banda (ca o alveola) cu marcaje galbene, care se face langa axul drumului. este o banda pe care poti intra pentru a face la stanga.
- Daca vezi o masina de politie care face S-uri pe autostrada, inseamna ca se doreste incetinirea traficului. Se intampla acest lucru atunci cand drumul este foarte aglomerat. Evident ca nu ai voie sa depasesti.
- Dupa ce intri intr-un stat pot exista puncte de control, ca la vama. Ori esti oprit, ori nu. Spre exemplu cum vii de la Las Vegas spre Los Angeles, cum treci din Nevada in California, este un punct de control agroalimentar. Sa nu aduci te miri ce seminte, animale, alimente.
- Limita de viteza este afisata peste tot. De regula, e de cel mult 65-70 de mile/ora, pe autostrada. Asta inseamna cam 105-110 km/ora.
- Pe unele autostrazi poti intalni un Fast Track - benzi pe care poti circula numai daca platesti.