[image name=line]Ma intreb mereu ce ar fi fost Grecia fara istorie si turism, ca munca nu a fost niciodata cea mai mare virtute a elenilor. Atena poate fi inclusa lejer in aceeasi categorie cu Roma. Fiecare piatra pe care calci este incarcata de istorie. Orice loc are o poveste si te face sa incerci sa vizualizezi cum arata viata in acele vremuri demult apuse. Deci daca ai istorie, poti s-o ... vinzi. Acropole & Parthenon, simbolul Atenei. Acropole este dealul, iar Parthenon-ul este templul dedicat Zeitei Athena - constructia pe care o vezi pe orice magnet sau ilustrata din capitala Greciei. Evident ca nu e mare scofala sa urci pana sus, sa dai mana cu istoria si sa faci cateva poze. Dar e de datoria mea sa iti spun cum sa eviti micile neplaceri care ti-ar putea strica vizita. [wpsgallery] 1. Intrare. Trebuie sa ajungi la statia de metrou Akopoli, urmatoarea dupa piata Syntagma, pe linia rosie. Dupa ce iesi de la metrou, mai mergi pe jos 2-3 minute. 2. Bilet intrare. Aici grecii au facut o smecherie. Poti cumpara un bilet de 12 euro care iti da acces liber la Acropole si alte 6 edificii. Acestea din urma, pot fi vizitate si individual pentru cate 2 euro fiecare. Numai Acopolele nu! Deci daca vrei Acropole, cum de altfel vrea tot turistul, trebuie sa iei biletul mare, cel de 12 euro. 3. Presa are acces gratuit. Asta pentru cei care lucreaza in domeniu. 4. Ochelari si crema de plaja. Fara astea doua esti mort in miezul verii. Este foarte cald, soarele te bate fix in cap, iar locurile unde sa te adapostesti aproape ca nu exista. Mare atentie la arsurile solare! 5. Ia-ti apa cu tine. Nu ai de unde sa iei o sticla cu apa pe Acropole. Daca ai intrat nepregatit, trebuie sa astepti sa iesi ca sa iti poti potoli setea. Am citit ca ar exista un tonomat pe undeva, dar nu l-am vazut. 6. Incaltaminte potrivita. Pe Acropole e ca pe munte. Foarte mult praf, pietre si marmura pe care aluneci foarte usor, mai ales daca este uda. Ia-ti ceva zdravan in picioare. Nu recomand sandale sau, Doamne fereste, tocuri. 7. Nu cumpara de la prima terasa pe care o intalnesti la iesire. E pentru "fraieri". Am fost si noi fraieri, evident! :P Doua granita, 10 euro. Scurt! Nu mai zic ca bautura era foarte foarte proasta. Parca era "zmeurica" aceea facuta din zeama de bomboane pe vremea lui Ceausescu. 8. Restul biletelor - pentru celelalte obiective - pot fi folosite si in alte zile, deci nu e musai sa faci totul intr-o zi. 9. Eterna restaurare. Sa nu te surprinda daca si copiii tai vor prinde schelele intinse in zona. Operatiunea de restaurare este cea mai migaloasa munca pe care am vazut-o vreodata. A inceput in 1983 si probabil se va termina la un moment dat. :) 10. Privelistea de pe Acropole este senzationala. Atena chiar arata bine de sus. Toate casele sunt deschise la culoare, asezate una langa alta, intr-o aglomeratie de zile mari. Seara, templul este luminat si se vede frumos. In mare, cam asta e povestea. Daca ar trebui sa notez acest obiectiv turistic, i-as da un 7-7,50. Mai mult marketingul si istoria de el. Si va rog nu trageti (prea tare) in pianist/anuntator. :P * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!
↧
Ponturi pentru o vizita reusita la Parthenon, pe dealul Acropole din Atena
↧