[image name=line]
Este
al 3-lea cel mai vizitat oras din lume, dupa Londra si Bangkok - nu neaparat in aceasta ordine (unele clasamente pun capitala Thailandei pe primul loc, altele Londra). Daca faci un mic sondaj intre prietenii tai care au vizitat
capitala Frantei, si ii intrebi "mai, cum e
Parisul? e scump? mananc doar iaurt cu paine prajita pana la urmatorul concediu daca merg acolo o saptamana?", sunt sigur ca vei primi raspunsuri impartite.
Hai sa stabilim din capul locului un lucru si apoi trecem la treaba.
Parisul poate fi si un oras infiorator de scump, daca te duci la "parada" si tii mortis sa mananci la cele mai fistichii restaurante si sa iti scuturi cearsaful dimineata deasupra
Champs -Élysées-ului. Sau poate fi "normal", daca stii sa te gospodaresti. Ce-mi mai place termenul! :P
Cat costa avionul spre Paris
Pe ruta Bucuresti - Paris sunt
4 companii care zboara direct.
- Curse de linie - Air France si TAROM
- Curse low-cost - Blue Air si Wizz Air
Cursele de linie (nationale) aterizeaza pe
Paris CDG - aeroportul principal, in timp ce cursele low-cost ajung pe
Beauvais Tille, la 85 de kilometri de Paris.
Dintre companiile de linie, am zburat spre
Paris numai cu
Air France. Pretul unui bilet ajunge pe la aproximativ
200 de euro, plus-minus 10 euro. Acum eu iti dau un pret orientativ. Daca iti cumperi biletul de azi pe maine va fi mai scump, atat la
AF cat si la
TAROM. De asemenea, daca prinzi o perioada promotionala, pretul poate sa coboare pana la
150-160 de euro.
Serviciile sunt mai bune si complete la companiile de linie decat la low-cost. In cei 200 de euro ai bagajul de cala inclus, mancare, iar de la aeroportul
Charles de Gaulle ajungi in
30-35 de minute in centru cu "trenul metrou" RER.
La
Blue Air am gasit pentru aceasta toamna un pret aproximativ de
100-120 de euro, fara bagaj de cala. Daca mai adaugam si cei
2*18=36 euro pentru doua valize (una la dus, una la intoarcere), ajungem la un pret mediu de
136-156 de euro.
La
Wizz Air, un pret bun in octombrie este
458 RON (dus-intors), la care daca mai adaugam bagajul
2*113 RON, si ajungem la un cost final de 684 RON, adica
155 de euro.
Cat costa transferul de la aeroport catre oras
Am mai scris in trecut
care este cel mai avantajos bilet de avion catre Paris - linie sau low cost. Nu voi mai relua tot rationamentul. Il gasesti tu in acel articol.
Atat iti spun:
Calculele le faci tu. Pentru mine, nu merita sa pierd atata timp pentru o diferenta de
20-30 de euro la un zbor, cat rezulta dupa ce platesc si transferul catre oras.
Cat costa cazarea in Paris
Camerele de hotel in
Paris sunt mici. Pe principiul "hai sa ne imbracam si sa ne aranjam pe rand, ca s-ar putea sa nu avem loc sa trecem unul pe langa celalalt" intr-o camera de
12 mp.
Imi place sa imi iau hotelul langa o statie de metrou. Cu metroul ajungi oriunde si, in plus, e usor sa te orientezi pe harta.
O camera decenta in
Paris e greu sa o gasesti sub
90 euro/noapte/2 persoane. La un hotel de 3 stele. Iata
un exemplu pentru un week-end prelungit in luna octombrie. Daca vrei sa stai "bine", asteapta-te sa platesti de la
120-130 de euro/noapte in sus.
Poti arunca o privire si pe
AirBnb, site despre care am scris aici. Cu
100-120 de dolari/noapte poti gasi un loc dragut in care sa stai exact ca un localnic.
Cat costa biletele si abonamentele de transport in comun in Paris
Nu stiu daca iti vine sa crezi, dar cat am "vacantat" anul acesta in
Paris -5 zile- am mers aproape numai pe jos. E drept ca stateam intr-un apartament aflat langa
Turnul Eiffel, de unde distantele nu erau foarte mari catre punctele de interes ale capitalei franceze.
Site-ul
transportului in comun din Paris este ratp.fr.
- un bilet simplu de transport in comun - 1,70 euro
- un abonament pe o zi - 6,80 euro
- carnet de 10 bilete simple - 13,70 euro
Preturi pass-uri si alte tururi
O varianta buna de a gestiona cheltuielile pe care le faci in Paris este
The Paris Pass. Acest card ofera intrare la peste 60 de muzee, o zi de hop-on hop-off cu atutobuzul si aces la mijloacele de transport in comun.
Preturile sunt: 117 euro/2 zile sau 173 euro/4 zile.
Paris Museum Pass costa 42, 56 sau 69 de euro pentru 2,4 sau 6 zile si ofera acces liber la cele peste
60 de muzee inrolate in program.
Un bilet de o zi pe
Batobus (vaporas pe Sena) costa
16 euro. Pe 2 zile pretul este de
18 euro.
Am scris aici despre Batobus.
Cat costa o masa in Paris
Un lucru pe care il remarc de fiecare data in
Franta, ca de altfel in mai toate statele occidentale, este acela ca preturile in restaurante variaza enorm. In Romania, daca nu te duci la fita fitelor in Herastrau sau la nu stiu ce hotel de lux, preturile se invart pe la un anumit nivel. Cu mici plusuri sau minusuri. E, in
Paris, poti manca si cu 10 euro si cu 100, la nu mai mult de 2 stradute distanta.
In
Cartierul Latin, un loc pe care il recomand celor cu un buget decent, un fel de mancare poate porni de la 8-10 euro. Un cotlet de porc cu cartofi si o salatica. Meniul zilei porneste de pe la
12 euro si poate ajunge pana la
20-25 de euro.
Si nu uita! In
Franta mancarea se savureaza, nu se infuleca. Altfel ai putea fi dezamagit cand iti vine chelnerul cu 3 frunze de salata si doua bucatele de branza suspendate in farfurie.
Langa noi (zona Ecole Militaire) erau multe restaurante cu fructe de mare. Un platouas pornea de la 25-30 de euro. O sticla de vin costa, daca imi aduc bine aminte, in jurul a 20-25 de euro.
Iata un exemplu de meniu.
Dar ca sa iti faci o idee completa asupra preturilor din restaurante, uita-te pe
www.bestrestaurantsparis.com. Gasesti meniurile multor restaurante pariziene.
Ce preturi sunt in supermarketurile din Paris
Nu ai bani de restaurant? Nicio problema si, mai ales, nicio rusine. De ce nu ti-ai lua o sticla de vin rosu cu
3-4 euro dintr-un supermarket si nu te-ai aseza pe pajistea din fata Turnului Eiffel? Ruginesti? Nu cred. Am facut-o si eu intr-o seara cu o sticla de
prosecco si tare bine mi-a intrat.
Carrefour gasesti si in
Paris, iar preturile sunt mai mici decat in Romania la unele produse. Majoritatea sunt mai scumpe, dar nu cu mult.
- un vin rosu - de la 3 euro in sus
- o bagheta - aproximativ 1 - 1,20 euro la "bulangerie"
- branza cu mucegai, camembert, etc - 15-20 euro/kg
- fructe - 2-3 euro/kilogram
- apa - ca la noi
- berea - aproape la fel
- croissante - 10 bucati la 3-4 euro
Mai sunt magazine
Casino - un fel de Billa, Mega Image - si
Petit Casino, care sunt mai scumpe (shop&go de cartier).
Cat costa intrarea la muzeele din Paris
Onoarea de a-mi duce doamna la Paris, desi cred ca e invers :P, mi-a facut-o
Air France KLM Romania.
Air France opereaza 5 zboruri zilnice spre Paris - Charles de Gaulle. Detalii pe
www.airfrance.ro. Ma inclin! :)
* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!