[image name=line]Luna august s-a incheiat cu vreme frumoasa. Nopti si mai ales dimineti racoroase, zile insorite si foarte placute din punct de vedere termic. Luni si marti, temperatura va creste, pana la valori de 30...32 de grade, dupa amiaza. Marti se va intensifica vantul, cu deosebire in jumatatea de sud a tarii si la munte, iar din a doua parte a zilei, vor fi averse si descarcari electrice in zona Carpatilor de Curbura, partea continentala a Dobrogei si in Delta, in sudul Moldovei, dealurile Munteniei si cea mai mare parte a Carpatilor Meridionali. In noaptea de marti/miercuri, astfel de manifestari vor fi si in Transilvania, restul Moldovei si a zonelor montane, iar miercuri in toate regiunile. Joi, ploile vor fi pe arii extinse in jumatatea de vest a tarii, iar din cea de est se vor restrange ca arie si mare parte vor inceta. Vor fi si cantitati de apa mai insemnate, posibilitati de grindina si trecator de vijelii. In aceste conditii, de mai multa nebulozitate si ploi, valorile termice diurne vor marca o scadere, insa nu accentuata. Responsabile de schimbarile de vreme din aceasta saptamana, sunt formatiuni noroase, de origine mediteraneana, care, in cea mai mare parte a Peninsulei Balcanice, vor determina ploi frecvente si abundente, si peste 100...120 l/mp in mai putin de 24 de ore. Componenta de circulatie din altitudine va favoriza avansul lor si spre tara noastra, desi cele mai multe vor ramane la sud si la vest de Muntii Balcani, insa intensificarile de vant, dinspre intinderea de apa catre cea de uscat, vor favoriza aport de vapori de deasupra Marii Negre, care, la intalnirea Carpatilor Orientali si a dealurilor aferente, se vor transforma in nori de instabilitate. Si la Bucuresti, marti seara si miercuri, vor fi reprize de ploaie si descarcari electrice. Vantul insa se va intensifica mai devreme. La tarm de mare, vantul va fi intens, iar ca aspect vremea va fi frumoasa – marti, instabila miercuri si in primele ore ale zilei de joi, cand, probabilitatea de cantitati mari de apa, in intervale scurte de timp, de vijelii si chiar caderi de grindina, va fi foarte ridicata. Text : Romica Jurca - meteorolog ANM
↧
Prognoza meteo 1-7 septembrie. Luni si marti se incalzeste, apoi incep ploile
↧