[image name=line]
Din punct de vedere meteorologic, aceasta saptamana se va derula sub semnul
ploilor si a unei
scaderi de temperatura, la valorile maxime, care vor ajunge aproape de cele ce ar fi normale, pentru sfarsit de martie.
Minimele nocturne vor fi pozitive, cuprinse in marea lor majoritate intre
2 si 9 garde, iar maximele se vor incadra, in general, intre
12 si 18 grade.
Ploile, indeosebi averse, insotite de
descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, vor fi pe arii extinse,
luni, in jumatatea de vest a tarii,
luni noapte in cea de est, iar in zilele viitoare, vor continua in jumatatea de est a Transilvaniei, in Moldova, dar temporar si prin Baragan si Dobrogea, iar de la
mijlocul saptamanii, reincep in Oltenia, se vor extinde si deveni persistente, insemnate cantitativ, in Muntenia si Dobrogea, dupa care vor cuprinde si restul teritoriului. Mai ales
luni, in regiunile din jumatatea de vest, se vor totaliza si depasi
25 l/mp, iar izolat vor fi posibile caderi de grindina.
Astfel de fenomene, specifice, mai degraba,
anotimpului cald, nu sunt excluse nici in restul regiunilor, umiditatea ce se va transpune in ploi, fiind de provenienta mediteraneana, de unde, de obicei, patrund mase de aer foarte instabile.
La munte, la impactul cu care norii se dezvolta mai mult pe verticala, pana la inaltimi la care temperaturile sunt mai scazute, aversele vor fi si de
lapovita sau
ninsoare. In zona inalta a Carpatilor Meridionali si in speta a Muntilor Fagaras, in conditii de temperaturi ridicate, ploi sau ninsoare apoasa, dar mai ales vant intens, pericolul de avalanse va fi ridicat, stratul de zapada - la Balea Lac masoara
138 cm.
La
Bucuresti, va ploua si vor fi posibile descarcari electrice, in pricipal,
luni noapte si din nou spre sfarsit de saptamana. Aici vor fi temperaturi, la amiaza, de
22…23 de grade luni, apoi
16…18 grade, iar in cursul diminetilor aproximativ
7…8 grade.
Text : Romica Jurca - meteorolog ANM